Casa Corpului Didactic Sibiu, în conformitate cu Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2025-2026, aprobată prin Ordinul nr. 7495/2024, angajează:
– 2 profesori metodiști cu normă întreagă, pe perioadă determinată.
Condiții de încadrare profesor metodist:
a) studii universitare, cu diplomă de licenţă, corespunzătoare funcţiei didactice din învăţământul preuniversitar;
b) titular în învăţământul preuniversitar;
c) cel puţin gradul didactic II în învăţământ;
d) vechime în muncă de minimum 6 ani, cu competenţe dobândite în managementul educaţional, managementul de proiect, precum şi competenţe dobândite în activitatea cu adulţii în domeniul formării continue;
e) calificativul „foarte bine” în ultimii 5 ani.
Dosarul va conține următoarele documente:
a) Cerere de înscriere la concurs, adresată directorului Casei Corpului Didactic;
b) Curriculum vitae, semnat și datat pe fiecare pagină, însoțit de documente doveditoare;
c) Copie după diploma de studii și foaia matricolă;
d) Copii după certificatele / adeverințele de acordare a gradelor didactice;
e) Adeverința de vechime în învățământ;
f) Adeverința care să ateste calificativul ,,FOARTE BINE” obținut în ultimii 5 ani;
g) Scrisoare de intenție;
h) Acte de identitate: carte de identitate, certificat de naștere, certificat de căsătorie – dacă este cazul;
i) Cazierul judiciar în original;
j) Adeverința care să ateste starea de sănătate corespunzătoare;
k) Opisul dosarului în 2 exemplare;
Dosarele se depun la Casa Corpului Didactic Sibiu, str. Turismului, nr.15, până vineri, 16.01.2026, ora 12.