Avem 17.000 de unitați școlare și credem că fiecare școală merită un Ambasador! Avem nevoie de un cadru didatic din fiecare școală care va primi formare și suportul unei echipe de specialiști, pentru a contribui la optimizarea relației Școală-Familie din școala și comunitatea sa.
În atenția Unitaților Școlare
Știm că este o perioadă cu solicitări multiple și cu agenda încarcată pentru fiecare dintre noi acum, la final de an școlar, dar ne bazăm pe sprijinul dumneavoastră pentru a îmbunătăți relația Profesor-Părinte la nivel național! Avem nevoie să desemnați 1 Ambasador, din cadrul unității de învățământ, care înțelege situația actuală a sistemului educațional din România și care dorește să aducă plus valoare atât relațiilor cu familia, cât și școlii din care face parte (cadru didactic, consilier sau director).
Vă invităm să regăsiți pe site prezentarea generală a programului (www.profesorsiparinteazi.ro) și mai jos câteva precizări:
✓ Se obțin 20 credite CPT (curs acreditat de Ministerul Educației Naționale și aprobat prin Ordinul M.E.N nr. 3161/13.02.2019);
✓ Se obține adeverință de coordonator la nivel de școală;
✓ Se obține invitație la grupuri de lucru pentru elaborarea ghidului Profesor și Părinte AZI, care va fi avizat ME, lansat și distribuit integral la nivel national;
✓ Se obțin invitații ca speaker la conferințe de presă, dezbateri publice, interviuri;
✓ Ambasadorul va primi sprijnul echipei noastre în anul școlar 2022 – 2023, în vederea
implementării procedurilor /recomandărilor din ghid;
De ce NOI?
• Ne bucurăm de colaborarea cu 110 formatori profesioniști și dedicați, majoritatea din domeniul educației și al psihologiei;
• Peste 2500 cadre didactice au fost formate din 2019 până în prezent, cu rezultate reale si
măsurabile în ceea ce privește îmbunătățirea relației cu părinții;
• Pentru înscriere vă rugam să accesați link-ul următor: https://forms.gle/svf1xRaT98taoU3T8
• Cursul este compus din 43 ore online și 37 ore alocate studiului individual;
• Termenul de înscriere: 24 IUNIE 2022 – după completarea formularului, echipa noastra vă va contacta.
De ce acum și NU la toamnă?
• Ghidul Profesor și Părinte AZI va fi elaborat în această vară și avem nevoie de eseurile Ambasadorilor (care vor reprezenta și evaluarea finală) și de studiile practice pentru a crea un ghid ce va ajunge în fiecare școală și la fiecare profesor, ca mai apoi, prin informațiile dobândite, să ajungă și în fiecare clasă si casă;
• Fiecare școală, fiecare elev, fiecare relație Părinte – Profesor contează și de aceea credem că
este foarte important sa avem contribuția fiecarei școli prin Ambasadorul ei;
• Ambasadorul va primi ulterior sprijinul nostru în echipe de lucru ce vor avea ca obiectiv final
schimbarea și îmbunătățirea, ce se vor remarca la nivelul relației dintre profesor și părinte.
Atunci când profesorii și părinții fac echipă, elevul are beneficii reale: creștere încredere in sine, model sănătos de relație, rezultate școlare pozitive, etc.
IMPORTANT! Știm cu toții că în anumite medii resursa umană de specialitate lipsește (psiholog, psihoterapeut, consilier) – Ambasadorul nostru va deveni o a doua șansă pentru acea comunitate, cu sprijinul nostru!
Ce așteptăm la schimb în acest demers comun care poate îmbunătăți real relația Școală – Familie pe termen mediu si lung?
✓ Completarea pănă pe 24 iunie a formularului google https://forms.gle/svf1xRaT98taoU3T8
✓ Deschidere și atitudine practică! Copiii nostri merită să ne dăm această șansă!
✓ Contribuție personală Ambasador sau sprijin al Unității Școlare prin SEAP – 350 RON. Se poate
achita din bugetul școlii, via SEAP sau direct în contul de mai jos:
Asociația Proacta EDU
Detalii cont si date de contact la finalul acestui link: Ambasador (profesorsiparinteazi.ro), dar și mai jos.
Avem încredere că împreună vom reusi să punem bazele unui proiect care va ajuta România să armonizeze relația “Profesor si Parinte AZI”, dar și pentru viitor!
Vă mulțumim și vă așteptăm alături!
Psiholog Nicoleta Albert – Președinte Fondator
Date de contact:
Nr. Telefon: 0771 141 767
E-mail: ambasadorppa@proactaedu.ro