În atenția persoanelor înscrise în proiectul CRED, nivel primar


Dragi colege,

Vă informăm că în data de 4 noiembrie 2019, ora 16, debutează la Casa Corpului Didactic Sibiu, activitățile de formare pentru învățământul PRIMAR, pentru seria a III-a din cadrul programului CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți – CRED.

Activitățile de formare fața in față – 60 ore, se vor derula, de regulă, în zilele de luni și miercuri, câte patru ore, intre orele 16 și 20.

Informații despre programul de formare găsiți pe site-ul nostru, pe pagina proiectului CRED.

Lista cu persoanele selectate pentru a participa la formare în seria a III-a, grupa 1, este aici. Persoanele din listă au primit un mesaj și pe mail și sunt rugate să confirme participarea la activitatea de formare până sâmbătă, 26 octombrie 2019, ora 14, pe mail la adresa mihaela.seusan@educred.ro.

Mihaela Carmen SEUȘAN – expert local coordonare și formare



În atenția directorilor unităților de învățământ și a responsabililor cu dezvoltarea profesională

Direcția Generală Învățământ Secundar Superior și Educație Permanentă din cadrul ministerului Educației Naționale a trimis adresa nr. 2672/11.10.2019 privind Procedura pentru echivalarea și acordarea unui număr de credite profesionale transferabile, personalului didactic care a finalizat programe speciale.

Procedura cu anexele se găsesc pe pagina dedicată responsabililor cu dezvoltarea profesională, la Legislația în domeniul formării continue a personalului didactic.

Pentru diseminarea prevederilor Procedurii nr. 38591/3.10.2019 Casa Corpului Didactic Sibiu organizează întâlniri cu responsabilii cu dezvoltarea profesională din unități de învățământ astfel:

  • în data de 21.10.2019, ora 14, la CCD Sibiu.
  • în data de 23.10.2019, ora 12, la Mediaș (Liceul Axente Sever Medias)

Director CCD Sibiu, prof. Claudia Mery SIMTION

Debutează activitățile de formare pentru profesorii de limba română, grupa I, în cadrul programului CRED

ATENȚIE! Debutează formarea CRED pentru limba și literatura română, gupa I

Dragi colegi,

Activitățile de formare pentru gimnaziu – limba și literatura română, grupa 1 din cadrul programului de formare CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți – CRED vor debuta în data 15 octombrie 2019, ora 16, la sediul CCD Sibiu, str. Turismului nr.15, sala 2.15 (etajul al II-lea).

Activitățile de formare față în față vor avea loc în zilele de marți (între 16 și 20) și sâmbătă (între 8 și 12) iar activitatea de formare online/ la distanță va avea loc în zilele de joi și duminică (între 16 și 20).

Evaluarea finală va avea loc în data de 14 decembrie 2019, intre 8 și 12.

Mihaela Seușan – expert local coordonare și formare

ERASMUS DAY la CCD Sibiu

Dragi colege și colegi,

ERASMUS DAY LA CCD SIBIU

Vă reamintim de ERASMUS DAY.

CCD Sibiu in parteneriat cu ISJ Sibiu organizează joi, 10 octombrie 2019, ora 14.00 la Casa Corpului Didactic Sibiu, str. Turismului, nr. 15, evenimentul “Atelier Erasmus-Idei pentru educatia secolului XXI”.
Înscrierile la activitate au debutat în data de 12.09.2019 și se mai pot face până azi, 7 octombrie 2019, la ora 18 prin completarea formularului online.

În atenția cadrelor didactice înscrise la programul CRED – învățământ primar

Dragi colege și colegi,

UPDATE!

Vă informăm că în data de 22 octombrie 2019, ora 16, debutează la Casa Corpului Didactic Sibiu, activitățile de formare pentru învățământul PRIMAR, pentru seria a II-a din cadrul programului CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți – CRED.

Activitățile de formare fața in față – 60 ore, se vor derula, de regulă, în zilele de marți joi, câte patru ore, intre orele 16 și 20.

Informații despre programul de formare găsiți pe site-ul nostru, pe pagina proiectului CRED.

Lista cu persoanele selectate pentru a participa la formare în seria a II-a, grupa 1, este aici. Persoanele din listă au primit un mesaj și pe mail și sunt rugate să confirme participarea la activitatea de formare până vineri, 11 octombrie 2019, ora 14, pe mail la adresa mihaela.seusan@educred.ro.

Mihaela Carmen SEUȘAN – expert local coordonare și formare

Ziua Educației la CCD Sibiu

Casa Corpului Didactic Sibiu a marcat  Ziua Educației din acest an organizând, în data de 4 octombrie, activități în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Centru Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2, Colegiul Național Samuel von Brukental Sibiu, Colegiul Național Gheorghe Lazăr Sibiu, Liceul de Artă Sibiu și biblioteca din cadrul Casei Corpului Didactic  Sibiu.

Mai multe informații despre acest eveniment se găsesc la secțiunea Evenimente pe pagina Ziua Educației.

Mesajul echipei CCD Sibiu pentru cei care sunt implicați în educație.

In atenția profesorilor de limba română înscriși la cursul CRED

Din motive obiective care țin de formator, vă anunțăm că activitățile de formare în cadrul programului CRED CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ pentru toți – CRED pentru gimnaziu – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ, planificate să înceapă în data de 8 octombrie 2019, ora 16, la CCD Sibiu, SE VOR AMÂNA până la o dată care va fi comunicată ulterior.

Mihaela Carmen SEUȘAN – expert local coordonare și formare (mihaela.seusan@educred.ro, 0728371611)

DE ZIUA EDUCAȚIEI

Imagine de Laci Döme de la Pixabay

De Ziua Educației, echipa Casei Corpului Didactic din Sibiu urează doamnelor și domnilor educatori, învățători și profesori, personalului didactic auxiliar și nedidactic succes în toate activitățile și puterea de a rămâne aceiași oameni de înaltă conștiință, devotați profesiei și binelui comunității.

La mulți ani! Director al Casei Corpului Didactic Sibiu, prof. Claudia Mery SIMTION

Debuteaza activitățile de formare în cadrul programului CRED -limba franceză

Vă informăm că în data de 9 octombrie 2019 debutează activitățile de formare în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” pentru învățămantul gimnazial – LIMBA FRANCEZĂ. Lista persoanelor selectate pentru a participa la formare în prima grupă din seria I se poate descărca de AICI. Programul are o durată de 120 ore, 60 ore – față în față și 60 ore la distanta și se va desfășura între 9 octombrie- 3 decembrie 2019. Activitățile  de formare fața în față se vor desfășura, de regulă, în zilele de LUNI si MIERCURI, de la ora 16 la 20. Conducerile unităților de învățământ sunt rugate să sprijine participarea cadrelor didactice la activitățile de formare conform programului. Cadrele didactice cuprinse în seria I, grupa 02 vor fi prezente la CCD Sibiu, str. Turismului 15, etajul al II-lea, sala 2.14-2.15, la ora 16.  

Informatii despre proiectul CRED se găsesc pe pagina proiectului. (click AICI)

Mihaela Seusan – expert local coordonare și formare

Debutul activităților de formare în programul CRED – gimnaziu – limba română

Vă informăm că în data de 8 octombrie 2019 debutează activitățile de formare în cadrul proiectului “Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți – CRED” pentru învățămantul gimnazial – LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ.
Lista persoanelor selectate pentru a participa la formare în prima grupă din seria I se poate descărca de AICI.
Programul are o durată de 120 ore, 60 ore – față în față și 60 ore la distanta și se va desfășura între 8 octombrie- 3 decembrie 2019.Activitățile  de formare fața în față se vor desfășura, de regulă, în zilele de marti si joi, de la ora 16 la 20.
Conducerile unităților de învățământ sunt rugate să sprijine participarea cadrelor didactice la activitățile de formare conform programului.Cadrele didactice cuprinse în seria I, grupa 1 vor fi prezente la CCD Sibiu, str. Turismului 15, etajul al II-lea, sala 2.12 la ora 16.În anul școlar 2019-2020 este prevăzută organizarea și a altor serii și grupe de formare. Pentru fiecare dintre seriile și grupele următoare cadrele didactice validate de unitatea de învățământ  vor fi anunțate pe mail cu cel puțin două săptămâni înaintea debutului activităților de formare .
În situația în considerați că nu veti putea participa la formare in aceasta serie, vă rugăm să ne comunicati acest lucru URGENT (azi, 2.10.2019, până la ora 18) pe mail la mihaela.seusan@educred.ro sau telefonic 0728371611 (Mihaela Seusan) pentru a putea completa grupa.
Mihaela Seusan – expert local coordonare și formare