Ziua Mondială a Educaţiei a fost sărbătorită de către elevii Liceului Tehnologic “Terezianum” printr-o varietate de activități cultural-educative la sediul Casei Corpului Didactic din Sibiu. Entuziasmați, creativi și motivaţi, elevii au dovedit, prin interesul și activitatea lor, că “Educatia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi, pentru a schimba lumea”.
Elevii au vizionat materiale educaţionale în biblioteca C.C.D. Sibiu, urmând apoi dezbateri pe marginea video-urilor vizionate. Tinerii au conștientizat rolul definitoriu și importanța educației în viața lor, afirmând deschis că, pentru ei, educația înseamnă libertate, șansa de a alege, dar și cheia care deschide ușa unui viitor mai bun.
De asemenea, doamna bibliotecară, Maria Pitariu, le-a prezentat elevilor o serie de cărți vechi, de o însemnătate aparte și i-a provocat pe elevi să descopere în cărțile din bibliotecă domeniile și ramurile educației. Pătrunși de curiozitate și interes, tinerii au primit apoi citate despre educație și, pe baza lor, au confecționat desene, postere și semne de carte tematice. Acestea au fost expuse în holul Casei Corpului Didactic Sibiu.
Atitudinea elevilor a scos la iveală dorul de activități educative vii, față în față, dorința de comunicare și dezvoltare umană, socială și profesională. La finalul activităților, tinerii și-au exprimat dorința de a participa, și cu alte ocazii, la astfel de momente educaționale.
Le mulțumim și îi mai așteptăm cu drag.