ERASMUS DAY

Casa Corpului Didactic Sibiu și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu au organizat, în data de 10 octombrie 2019, atelierul de diseminare a proiectelor de mobilitate și de prezentare a unor exemple de bună practică din activitățile derulate în cadrul proiectelor Erasmus+.

Acțiunea a fost înscrisă pe harta interactivă europeană a evenimentelor ERASMUSDAYS 2019 (https://www.erasmusdays.eu) și face parte din seria de acțiuni derulate de CCD Sibiu și ISJ Sibiu care vin în sprijinul cadrelor didactice în vederea informării în legătură cu oportunitățile pe care le oferă programul Erasmus+.

La această acțiune au participat doamna Claudia Mery Simtion, director CCD Sibiu, doamna Anca Voineag, inspector școlar pentru proiecte educaționale, cadre didactice care au participat sau doresc să participe la proiecte ce susțin implicarea, schimbarea și comunitatea.

Filmul evenimentului

Cu acest prilej, au fost prezentate următoarele proiecte ERASMUS+:

Mihaela Seușan și Camelia Vancu, profesori metodiști la CCD Sibiu, au prezentat cele două proiecte pe care le-a derulat instituția în cadrul programului ERASMUS+, Formare modernă pentru cadrele didactice din județul Sibiu (2017-2018) și CERES – centru de resurse educaționale (2018-2019), care au avut în vedere crearea unor cursuri de formare online și a unei platforme online de resurse educaționale care să ofere cadrelor didactice resurse și instrumente pentru inovare în activitatea didactică.